Corneliu Drăgan-Târgoviște – STRUCTURI URBANE – Muzeul de Artă Vizuală Galați

Consiliul Județean Galați împreună cu Muzeul de Artă Vizuală Galați, prezintă expoziția de acuarelă – STRUCTURI URBANE – semnată de artistul plastic Corneliu Drăgan-Târgoviște.

Sediul Muzeului de Artă Vizuală Galați
Strada Tecuci nr. 7, Bloc V3

Expoziția este deschisă în perioada 14 iunie 2017 – 2 iulie 2017.


“În ceea ce înseamnă peisajul citadin artistul ne devoalează admirația sa pentru civilizația arhitectonică a sfârșitului de secol XIX și a primei jumătăți a secolului XX. Case vechi, monumente, biserici, străzi, parcuri, toate aceste repere emoționale sunt peliculizate în scenele unui film acuarelistic original, în care regizorul este spontan, fluent și convingător. Frontoane, ancadramente și cornișe de clădiri construite în stil clasic, baroc sau neoromânesc, poezia zidurilor ce se înalță către ceruri, ferestre deschise în timp, ne spun povestea unei lumi pline de nerv și substanță. Pe străzile din inima lui Corneliu Drăgan-Târgoviște domină forfota vieții urbane de odinioară înnobilată de grațioase siluete umane, ce pășesc în ritmul alert al vieții cotidiene.” (dr. Laurenţiu Guţică, istoric, director Muzeul Judeţean Olt)


Pictorul Corneliu Drăgan-Târgoviște – expoziție personală de acuarelă la  Muzeul de Artă Vizuală Galați

Dan Basarab Nanu, director al Muzeului de Artă Vizuală Galați – deschizănd expoziția – STRUCTURI URBANE – semnată de pictorul Corneliu Drăgan-Târgoviște și curatoriată de Liviu Adrian Sandu, muzeograf M.A.V.G.

Caricaturistul Florian Doru Crihană impreună cu acuarelistul Corneliu Drăgan-Târgoviște.